Lucrarea unei eleve care a susținut, luni, proba de limba și literatura română la evaluarea națională, a fost notată cu 1, pentru că i-a sunat telefonul mobil în momentul în care își preda hârtiile, însă ea va putea participa la celelalte probe ale examenului.
Inspectorul școlar general adjunct al ISJ Timiș, Mariea Ștefan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că eleva își susținea examenul, iar în momentul în care a predat lucrarea, i-a sunat telefonul mobil.
Pentru că nu a predat comisiei telefonul mobil, eleva a primit nota 1 la proba de luni.
„Candidatul nu a predat comisiei telefonul mobil la intrarea în examen, iar în momentul în care a vrut să predea lucrarea, telefonul a sunat, astfel că s-a luat măsura eliminării elevei din sală și a fost notată cu 1, potrivit regulamentului. Eleva va putea participa la celelalte probe ale evaluării naționale”, a spus Mariea Ștefan.
În județul Timiș sunt 74 de centre de examen pentru evaluarea națională, peste 5.000 de elevi fiind înscriși la examenul național.
La nivel național, peste 190.000 de absolvenți ai claselor a VIII s-au înscris la evaluarea națională de anul acesta, care a început luni cu proba de limba și literatura română.
Evaluarea națională va continua marți, 26 iunie, cu proba la limba și literatura maternă, și miercuri, 27 iunie, cu proba de matematică. Afișarea primelor rezultate este programată vineri, 29 iunie (până la ora 14.00). În aceeași zi, în intervalul orar 14.00-18.00 pot fi depuse contestațiile, care vor fi soluționate în zilele de 30 iunie și 1 iulie. Afișarea rezultatelor finale (după contestații) va avea loc în data de 2 iulie.
Evaluarea națională se desfășoară, anual, într-o singură sesiune.
Media de admitere în liceu va fi calculată ca medie artimetică dintre media notelor de la evaluare și media generală a anilor de gimnaziu.